Adevarul umbla cu capul spart.          -          Adevarul invinge orice.          -          Cine spune adevarul nu poate sa multumeasca pe toata lumea.
Administratie Marti 16 Aprilie 2024 - 14587
Angajatorii care incadreaza tineri cu risc de marginalizare sociala pot beneficia de un stimulent prin A.J.O.F.M. B-N.

In prezent, angajatorii din judetul Bistrita - Nasaud care incadreaza in munca tineri cu risc de marginalizare sociala, pot beneficia de un stimulent financiar acordat de catre A.J.O.F.M. Bistrita - Nasaud, calculat in functie de indicatorul social de referinta in vigoare. Conform legii, tanarul cu risc de marginalizare sociala  este  persoana cu varsta cuprinsa intre 16-26 de ani, care se inregistreaza la A.J.O.F.M. Bistrita - Nasaud si se incadreaza in una dintre urmatoarele categorii:

a) se afla in sistemul de protectie a copilului sau provine din acest sistem;

b) are dizabilitati;

c) nu are familie sau a carui familie nu ii poate asigura intretinerea;

d) are copii in intretinere;

e) a executat una sau mai multe pedepse privative de libertate;

f) este victima a traficului de persoane.

Ca si in cazul celorlalti someri, tanarul cu risc de marginalizare sociala trebuie sa fie inregistrat la A.J.O.F.M. Bistrita - Nasaud ca persoana aflata in cautarea unui loc de munca.

Promovarea participarii pe piata muncii a tinerilor cu risc de marginalizare sociala  se realizeaza de catre Agentia Judeteana pentru Ocuparea Fortei de Munca Bistrita - Nasaud, prin:

a) acompaniament social personalizat;

b) activitati de informare si promovare a intereselor tinerilor cu risc de marginalizare sociala in randul angajatorilor;

c) subventionarea locului de munca.

Acompaniamentul social personalizat  se realizeaza de catre A.J.O.F.M. Bistrita - Nasaud in baza unui contract de solidaritate, care constituie un ansamblu de servicii (informare si consiliere profesionala; mediere a muncii; plasare in munca) care se acorda in mod gratuit tinerilor cu risc de marginalizare sociala.

Contractul de solidaritate se incheie intre A.J.O.F.M. Bistrita - Nasaud si tanar pe o durata de pana la 3 ani, dar nu mai putin de un an. Durata contractului de solidaritate, cu exceptia situatiei in care tanarul a implinit varsta de 25 de ani, nu poate depasi data la care tanarul implineste varsta de 26 de ani.  In situatia tinerilor care au implinit varsta de 25 de ani, dar nu au implinit varsta de 26 de ani, contractul de solidaritate se incheie pe o perioada de un an.

Subventionarea locului de munca  

Angajatorii care incadreaza tineri cu risc de marginalizare sociala, si care beneficiaza de acompaniament social personalizat in baza unui contract de solidaritate, beneficiaza lunar, din bugetul asigurarilor pentru somaj, pentru fiecare persoana din aceasta categorie, de o suma egala cu, de doua ori valoarea indicatorului social de referinta, respectiv de 1000 lei, pana la expirarea duratei contractului de solidaritate.

Pentru acordarea subventiei prevazute de lege, angajatorii vor incheia cu agentia pentru ocuparea fortei de munca judeteana, o conventie.

Aceasta facilitate se acorda doar daca sunt indeplinite anumite conditii:

  • incadrarea in munca se realizeaza in baza unui contract individual de munca pe perioada determinata, pana la expirarea duratei contractului de solidaritate, sau a unui contract individual de munca pe perioada nedeterminata;
  • locul de munca pe care este incadrat tanarul este un loc de munca vacant, care a fost comunicat A.J.O.F.M. Bistrita - Nasaud;
  • sunt indeplinite si alte conditii prevazute de legislatia in vigoare (declaratia pe proprie raspundere a angajatorului ) pentru acordarea acestei sume.

Pe de alta parte, in cazul in care angajatorii inceteaza raporturile de munca ale tinerilor inainte de expirarea contractului de solidaritate, acestia vor fi obligati sa restituie, in totalitate, sumele incasate de la bugetul asigurarilor pentru somaj, pentru fiecare tanar pentru care a incetat raportul de munca.

In schimb, daca la data expirarii contractului de solidaritate, angajatorul de insertie mentine raportul de munca cu tanarul, atunci va beneficia de o alta facilitate din partea statului. Concret, angajatorul va primi lunar, din bugetul asigurarilor pentru somaj, o suma in cuantum de 50% din indemnizatia de somaj pe care tanarul ar fi primit-o daca raporturile de munca ar fi incetat la acea data. Pentru acordarea sumei in cuantum de 50% din indemnizatia de somaj  prevazuta de lege, angajatorii vor incheia cu agentia pentru ocuparea fortei de munca judeteana, o noua conventie.

"Suma se acorda angajatorului pe perioada mentinerii raporturilor de munca, dar nu mai mult de 2 ani", se precizeaza in Legea nr. 250/2013.

Atentie! Conform prevederilor legale, facilitatile financiare se acorda proportional cu timpul efectiv lucrat in luna respectiva de persoana pentru care se acorda aceste sume, inclusiv pe perioada concediului de odihna. In schimb, angajatorii nu primesc banii pentru perioada in care raporturile de munca ale tanarului sunt suspendate.

Mai multe informatii privind stimularea incadrarii in munca a tinerilor cu risc de marginalizare sociala si actele necasare incheierii contractului de solidaritate, pot fi obtinute de la numarul de  telefon: 0263 - 236295, int.104, doamna Tamasoi Valeria, mobil: 0752-058402 si doamna Simionca Georgeta, mobil: 0752-058459.

 

Otilia Rapan

Director Executiv.

0 comentarii2842 vizualizări29 iunie 2016




rss 2.0
rss 2.0