
Agentia de Plati si Interventie pentru Agricultura (APIA) reaminteste potentialilor beneficiari ca pana la data de 21 martie 2025 inclusiv, se depun cererile de acordare a unui sprijin financiar de urgenta in agricultura pentru sectorul de crestere a ovinelor/caprinelor, afectat de fenomene climatice nefavorabile.
Cererile se depun la Centrele judetene/locale ale APIA, respectiv Centrul APIA din Municipiul Bucuresti. Reamintim ca aceasta schema de sprijin financiar se aplica pe intreg teritoriul Romaniei si are in vedere compensarea producatorilor agricoli din sectorul cresterii ovinelor/caprinelor pentru pierderile economice ca urmare a fenomenului climatic nefavorabil, seceta pedologica din agricultura manifestata in perioada septembrie 2023 si august 2024.
Resursele financiare alocate acestei scheme de sprijin de urgenta sunt de 238.795.200 lei (echivalentul sumei de 48.000.000 euro, stabilit la cursul de schimb de 4,9749 lei pentru 1 euro).
Sprijinul financiar de urgenta este in cuantum de 248 lei/cap de animal tineret femel ovin/caprin si se acorda pentru un efectiv de tineret femel ovin/caprin cuprins intre 50 capete/exploatatie cu cod ANSVSA - 300 capete/beneficiar*.
*Solicitantii cu un efectiv mai mare de 300 de capete tineret femel ovin/caprin beneficiaza de sprijin financiar de urgenta calculat la nivelul a maximum 300 de capete tineret femel ovin/caprin per beneficiar, cu conditia sa detina minim 50 capete de tineret femel ovin sau caprin/fiecare exploatatie cu cod ANSVSA.
Plata sumelor reprezentand sprijinul de urgenta se efectueaza pana la data de 30 aprilie 2025, cu posibilitatea efectuarii platii si dupa aceasta data, insa numai pentru conturile invalide si nu mai tarziu de 30 iunie 2025.
Informatiile cu privire la beneficiarii acestei scheme de sprijin financiar, documentele care insotesc cererile de acordare, conditiile de eligibilitate, informatii cu privire la conturile necesare a fi deschise de catre solicitanti si legislatia aferenta se regasesc pe site-ul Agentiei: www.apia.org.ro .
APIA asigura toti fermierii de sprijin, implicare si atasament!
SERVICIUL RELATII CU PUBLICUL SI COMUNICARE
0 comentarii | 2156 vizualizări | 17 martie 2025 |