Adevarul umbla cu capul spart.          -          Adevarul invinge orice.          -          Cine spune adevarul nu poate sa multumeasca pe toata lumea.
Inst. Militarizate Joi 28 Martie 2024 - 14587
28 Februarie - Ziua Protectiei Civile din Romania.

In fiecare an, pe 28 februarie, aniversam Ziua Protectiei Civile din Romania, data la care in anul 1933, prin Decretul Regal nr. 468 se aproba "Regulamentul de organizare si functionare a Apararii Pasive contra atacurilor aeriene" avand ca scop "limitarea efectelor bombardamentelor aeriene asupra populatiei si resurselor teritoriului, fie asigurandu-i protectia directa, fie micsorand eficacitatea atacurilor". Acesta este considerat actul de infiintare a Protectiei Civile.

Conceptul de protectie civila a evoluat de la "apararea pasiva" la "apararea locala antiaeriana", in 1952 (prin Decretul nr. 24 din 17 ianuarie 1952), apoi "apararea locala antiaeriana" isi schimba denumirea in "apararea civila" in anul 1978, iar in anul 1994 apare in mod oficial denumirea de "protectie civila" (in Legea apararii nationale nr.45 din 1 iulie 1994). In luna octombrie 1996, se aproba Legea protectiei civile in care sunt stipulate atributiile acestor structuri. In anul 2004 a fost promulgata Legea nr. 481 privind protectia civila in Romania.

Incepand cu data de 15 decembrie 2004, prin unirea Grupului de Pompieri «Bistrita» al judetului Bistrita - Nasaud si a Inspectoratului de Protectie Civila al judetului Bistrita - Nasaud, s-a infiintat Inspectoratul pentru Situatii de Urgenta «Bistrita» al judetului Bistrita - Nasaud, serviciu de urgenta profesionist constituit ca serviciu public deconcentrat in subordinea Inspectoratului General pentru Situatii de Urgenta in scopul managementului situatiilor de urgenta pe tipurile de risc din competenta.

De-a lungul celor 82 de ani de la infiintare, indiferent ce denumire a purtat si din ce structura a facut parte, Protectia Civila din Romania a desfasurat o intensa activitate, s-a dovedit utila si a slujit numai interesele nationale, protejand vieti, bunuri materiale si valori de patrimoniu.

Vineri, 27 februarie, Inspectoratul pentru Situatii de Urgenta "Bistrita" organizeaza la Detasamentul de Pompieri Bistrita, Sectia de Pompieri Nasaud si Garzile de Interventie Beclean, Prundu Birgaului, respectiv Singeorz Bai, intre orele 10.00-14.00, Ziua Portilor Deschise, activitate in cadrul careia vizitatorilor li se vor prezenta reguli privind modul de comportare in cazul producerii unui cutremur de mare magnitudine (diseminarea mesajelor Campaniei nationale de informare si pregatire a populatiei "Nu tremur la cutremur"), principalele misiuni ale protectiei civile ce vizeaza salvarea vietilor omenesti si inlaturarea efectelor distrugatoare produse de dezastrele naturale si tehnica de interventie.

 De asemenea, cadrele Inspectiei de Prevenire vor imparti pliante si brosuri privind semnificatia Zilei Protectiei Civile din Romania si modul de comportare in cazul producerii mai multor situatii de urgenta.

Manifestari dedicate "Zilei Protectiei Civile din Romania" s-au derulat pe tot parcursul lunii februarie.   Specialisti ai ISU Bistrita au desfasurat activitati de informare preventiva in care au fost angrenate autoritati publice locale, elevi, cadre didactice si cetateni.

 

  INFORMARE SI RELATII PUBLICE ISU "BISTRITA". 

0 comentarii2877 vizualizări26 februarie 2015




rss 2.0
rss 2.0