Adevarul umbla cu capul spart.          -          Adevarul invinge orice.          -          Cine spune adevarul nu poate sa multumeasca pe toata lumea.
Inst. Militarizate Joi 20 Iunie 2019 - 1100 vizitatori azi
CONCERT ANIVERSAR "PE ARIPILE MUZICII DE FANFARA".

Miercuri, 6 februarie 2019,  pe scena Palatului Culturii din municipiul Bistrita, intr-un cadru festiv deosebit, a avut loc Concertul Aniversar "Pe Aripile Muzicii de Fanfara", organizat de Brigada 81 Mecanizata "General GRIGORE BALAN", cu sprijinul Consiliului Judetean Bistrita-Nasaud. Spectacolul de gala a marcat in calendarul burgului transilvan doua evenimente importante pentru militarii brigazii, aniversarea a 100 de ani de la infiintarea Brigazii 81 Mecanizata "General Grigore Balan" si jubileul Muzicii Militare a Garnizoanei Bistrita.

***

In arcul de timp al existentei lor, muzicile militare romanesti si-au contopit ratiunea de a fi si de a-si implini menirea, cu tumultul istoriei eroice a poporului roman, constituidu-se intr-un mesager credincios al cantecului izvorat din crezul suveran al iubirii si al slujirii de patrie.  

Infiintata in patria lui Cosbuc si a lui Rebreanu, Muzica Militara a garnizoanei Bistrita s-a perfectionat si maturizat, castigandu-si un loc bine meritat in viata culturala judeteana si nationala, datorita complexitatii repertoriului abordat, disciplinei de ansamblu, virtuozitatii si nu in ultimul rand nivelului interpretativ .

          Sub imperativul datorie si arta, muzicienii militari ai garnizoanei Bistrita, alaturi de Corala Osana al Protopopiatelor Beclean si Bistrita si Corul Brigazii 81 Mecanizata, au adus in fata publicului prezent cele mai frumoase si reprezentative piese din repertoriul lor, impletind solemnitatea marsurilor patriotice cu sensibilitatea colajelor de vals si tango.

Sub bagheta plutonierului adjutant Bogdan Bejinaru si a invitatului special, domnul locotenent Daniel Munteanu, seful Muzicii Militare a Garnizoanei Cluj-Napoca, Muzica Militara a adus in fata publicului marsurile "Treceti Batalioane Romane Carpatii", "Drum Bun" si "Pui de lei".

In continuare, primarul comei Maieru, domnul Vasile Bors, a urcat pe scena cu piesa "Cantec pentru tata", creand un moment emotionant pentru public.

Pe scena au urcat si membri Grupului Vocal Doinita, al Cercului Militar Bistrita, coordonati de doamna Cornelia Ardelean Archiudean cu piesa "Mai romane, romanas", urmati de solista Simona Pop-Labis si taragotistul Nelutu Patrusca, care au interpretat "Cantecului lui Iancu".

          Finalul spectacolului de gala a fost marcat cu intonarea "Marsului Brigazii", pe muzica domnului plutonier adjutant in rezerva, Alexandru Biris si versurile doamnei capitan Ionela Luca.

***

Nu uitati ca sarbatoarea noastra de suflet continua, luni, 11 februarie, cu manifestarile organizate in Piata Petru Rares si la Complexul Muzeal din municipiul Bistrita, incepand cu ora 12.00.

Va asteptam alaturi de noi!

 

 

          Ofiterul cu Informarea si Relatii Publice al Brigazii

               Brigada 81 Mecanizata "General GRIGORE BALAN"

                  Locotenent   Andreea Maria MURESAN

0 comentarii1512 vizualizări08 februarie 2019




rss 2.0
rss 2.0