Atitudine Duminica 24 Septembrie 2017 - 8910 vizitatori azi
Parerile unui student din Tara Nasaudului aflat la Cluj in anul 1933.

Poate prin randurile noastre consemnate in aceste pagini, n-am facut altceva, decat [ca] am inceput o lupta cu morile de vant? Poate ca nepasarea si toate celelalte apucaturi, ca de obicei, traiesc in buna intelegere cu ea - pe care le-am dori izgonite din locurile in care se gasesc - vor continua mai departe sa-si desavarseasca opera inceputa de cine stie cata vreme? Vor continua mai departe si vor rade de noi si de avertismentele noastre? Poate ca in loc de intelegere si dorinta de reparare a greselilor, vom intampina ura si dusmanie si poate vom fi socotiti niste obraznici si nerusinati ce cuteaza sa se atinga de activitatea unor oameni mai batrani (oricum ar fi ea), noi, care insa n-am facut nimic pana acum…? Poate vom fi pusi pe liste de proscrisi si vom fi considerati drept niste nemernici…?

Daca ceea ce am spus noi este adevarul - si noi credem ca este asa - vom putea fi socotiti oricum, dar nu vom putea fi invinsi. Pentru ca noi avem sprijinul timpului, care e absolut in favoarea noastra, ca suntem mai tineri. Iar rezistentele pe care nu le vom putea noi incovoia, le va darama el, timpul!

Sa nu ni se spuna ca studentul trebuie sa stea numai cu nasul in carte, ca numai asta ar fi - vezi Doamne - menirea lui. De vreme ce noi - buni sau rai - suntem oricum mostenitorii situatiei de astazi si ni se cere sa perfectionam inspre mai bine si mai frumos tot ce ni se va transmite, ne simtim datori sa examinam putin aceasta mostenire, chiar mai inainte de a ni se transmite. Iar daca vedem ca anumiti factori - cu sau fara voia lor - contribuie la provocarea unui haos si mai mare, pentru ca in apele tulburi sa-si poata ascunda (ca sepia) partea lor de contributie, ne vedem obligati sa spunem si noi un cuvant, intr-o chestiune ce ne intereseaza oricum si pe noi[1].

 

A.D.



[1] Emil Sangeorzan, student in drept, Cluj, Pareri… asupra Asezamintelor Graniceresti Nasaudene, Tipografia Nationala G. Matheiu, Bistrita, 1933, p. 29.

 

0 comentarii1113 vizualizări30 iulie 2017




rss 2.0
rss 2.0