Atitudine Joi 23 Noiembrie 2017 - 27344 vizitatori azi
Drama profesorilor romani, refugiati in Romania, in timpul Dictatului de la Viena.

Climatul de teroare impus  in nord-vestul Transilvaniei prin Dictatul de la Viena a determinat pe multi intelectuali romani  sa se refugieze in Romania. In centrul acestei drame s-au aflat in mod special profesorii care, prin actiunile lor, s-au opus regimului instaurat la 30 august 1940. Prima grija a noilor autoritati horthyste a fost ca peste tot sa se impuna limba maghiara, iar institutiile scolare importante, sa fie desfiintate. Acest lucru se petrece la Nasaud, unde  Gimnaziul de fete "Principesa Elena’’ si Scoala normala de baieti au trecut sub administratia maghiara. O mare parte a profesorilor din scolile nasaudene, "necunoscand aceasta limba si, de teama represaliilor si a somajului, au luat decizia sa se refugieze pe teritoriul ciuntit al Regatului Romaniei, in speranta angajarii si a sustinerii lor de catre statul roman’’. (Gheorghe Pes- Scolile Nasaudului). De aici va pleca profesorul de geografie Mihail Lipan, impreuna cu sotia sa Caliopi.   Datorita atitudinii sale darze, directorul scolii, Aurel Sorobetea trece prin mai multe incercari ale maghiarilor de a-l elimina din calea lor : este concentrat  in mod intentionat, apoi pus in situatia  de a solicita demisionarea si in 1942, demis din invatamant. O atitudine similara se petrece si la Universitatea din Cluj, de unde pleaca in refugiu la Sibiu si Timisoara, personalitati importante ale vremii: Sextil Puscariu, Iuliu Hatieganu, Onisifor Ghibu, Emil Racovita, precum si artisti ai Operei Romane.

      Alba Iulia, orasul martor si gazduitor al atator evenimente istorice din trecutul neamului romanesc, a devenit ca multe alte orase din Ardealul ramas liber, teatrul tristului exod al romanilor din zona ocupata. Un rol important il are Asociatia Refugiatilor din acest oras. Aici isi gasesc gazduire, in timpul ocupatiei maghiare, Ioan si Lucretia Lup, invatatori la Scoala din Nepos, care isi parasesc casa impreuna cu toata familia si trec granita vremelnica pe baza de pasaport, mai intai in Zimnicea, unde stau cateva luni, dupa care se indreapta spre judetul Alba si se stabilesc in comuna Sugag, fiind incadrati in invatamant. In timpul sederii lor aici, casa le-a fost transformata in post pentru jandarmii unguri. Prin aceste momente de trista amintire va trece si profesorul din Maieru, Sever Ursa care, impreuna cu familia se retrage in aceasta perioada la Vatra Dornei, fiind considerat un om cu mare influenta asupra oamenilor din comuna, ceea ce nu  convenea autoritatilor maghiare, exercitand asupra lui tot felul de presiuni. In majoritatea localitatilor din judetul Bistrita- Nasaud au existat cadre didactice care au intrat in vizorul regimului horthyst, fiind nevoite sa ia calea refugiului. La Rebra, invatatorul Petre Rus descrie persecutiile si teroarea dezlantuita asupra lui  : " am functionat ca invatator pana in anul 1943, cand stapanirea maghiara m-a mutat in comuna Dipsa pentru motivul ca nu aderam stapanirii si m-am opus in cateva randuri contra asupririlor ce se aplicau fratilor nostri romani’’ (Monografia comunei Rebra, autori Stefan Bachis si Vasile Rus).

       Valul terorii s-a napustit in modul cel mai dramatic asupra populatiei romanesti din judetele Satu Mare si Salaj, unde au fost savarsite cele mai odioase crime din istoria nationala. La intrarea armatei maghiare in  Satu Mare, aici isi desfasurau activitatea, Dariu Pop, revizor scolar, originar din Magura Ilvei, Vasile Scurtu din Parva si Octavian Ruleanu din Nasaud, ambii profesori la Liceul "Mihai Eminescu’’din orasul de pe Somes, adevarati tribuni ai limbii romane. Cel dintai, fiind sfatuit de catre prieteni sa paraseasca orasul in toiul noptii, pentru a nu fi ucis, s-a refugiat la Turda, unde va ramane pana dupa inlaturarea regimului horthyst. Vasile Scurtu a ajuns la Craiova si ocupa catedra de limba romana de la Liceul "Fratii Buzesti’’, iar mai tarziu este promovat in functia de inspector general in Ministerul Educatiei Nationale. Octavian Ruleanu la Bucuresti,  unde este numit intr-o functie importanta din cadrul aceluiasi minister, datorita calitatilor profesionale si a spiritului sau organizatoric. Aici, impreuna cu maiereanul Emil Bocsa Malin vor edita revista "Plaiuri Nasaudene’’ o tribuna  a refugiatilor transilvaneni in care apareau articole pline de speranta renasterii culturale pur romanesti a Tarii Nasaudului : "Suntem ai tai, Nasaudule !’’, "Sufletul batranului liceu’’, "Pentru Nasaudul de maine’’. In amintirile sale, Octavian Ruleanu va nota mai tarziu : "Lungi ni s-au parut cei patru ani de pribegie. In capitala tarii purtam nostalgia pamantului natal cazut sub negurile urgiei. Tanjeam dupa "Tara cu dor’’ si-mi varsam aleanul in publicatia" Plaiuri nasaudene’’, publicatia noastra de suflet’’ ( Gheorhe Ples, op. cit).

        Gustul amar al refugiului il va simti si prof. univ.dr.doc.Gavril Istrate de la Universitatea "Al. Ioan Cuza’’ din Iasi care, in perioada desfasurarii celui de-al doilea razboi mondial se afla mobilizat intr-o unitate militara din Transilvania. Familia sa ramasa la Iasi era in nesiguranta din cauza razboiului, iar  Neposul lui drag, unde ar fi vrut s-o duca, avea aceeasi soarta. A preferat sa-si ia sotia si copilul de-o schioapa si sa-i lase in gazda  la o familie dintr-un sat din apropierea orasului Tarnaveni. Razboiul nu i-a ocolit nici aici, trebuind sa treaca prin ororile lui. La Iasi, casa ii este bombardata, ceea ce il determina, ca la terminarea razboiului sa se indrepte spre satul natal, trecand printr-un adevarat calvar, impreuna cu cei apropiati lui.

       Solidaritatea si dorinta de ocrotire a romanilor de peste Carpati si din teritoriul ardelean ramas in afara ocupatiei horthyste a fost un liant de suflet pentru toti refugiatii acestei perioade de trista amintire. Calvarul intelectualilor din acest colt de tara a devenit un simbol al luptei pentru dreptate, libertate si unitate nationala.

 

Mircea Darosi

 

 

 

0 comentarii1582 vizualizări25 august 2017




rss 2.0
rss 2.0