Adevarul umbla cu capul spart.          -          Adevarul invinge orice.          -          Cine spune adevarul nu poate sa multumeasca pe toata lumea.
Atitudine Vineri 29 Martie 2024 - 14587
Povestea unei copilarii zdruncinate.

Daca astazi stim aproape totul despre lagarele naziste de exterminare, raspandite in toata Europa Centrala si de Vest, avem putine informatii despre ceea ce s-a intamplat in Transnistria si Basarabia, unde cu 76 de ani in urma au fost deportati zece mii de evrei din Romania. Ceea ce impresioneaza in mod cu totul dureros este faptul ca mai mult de o treime din aceste victime au fost copii, fiinte nevinovate, care au sfarsit in conditii cumplite incat, nu exista cuvinte care sa exprime o asemenea cruzime.

            Din documentele vremii, dar mai ales din marturiile unor supravietuitori reiese destinul tragic a sute de mii de oameni care n-au avut decat o singura "vina’’, aceea de a se fi nascut evrei. Cele dintai actiuni de teroare, deportare si exterminare a evreilor din Romania au inceput cu pogromurile din 1 iulie 1940 de la Dorohoi, cel de la Iasi din iulie 1941 si au culminat cu acele "cumplite trenuri ale mortii’’ din septembrie si octombrie 1941. Atunci au sfarsit peste 8000 de evrei. Inchisi in vagoane  de marfa ori supusi unui drum de calvar pe jos, in conditii de foame, mizerie, ploaie si frig, ei trebuiau sa urmeze programul "de purificare etnica’’ aprobat de autoritatile vremii de atunci.

            Cartea Soniei Palty "Evrei, treceti Nistrul!’’ este o istorisire a propriei suferinte din vremea holocaustului. Pe atunci, ea era o fetita de 14 ani, cand a fost scoasa din mijlocul colegilor ei de la "Scoala Focsaneana’’ din Bucuresti si deportata impreuna cu parintii sai in Transnistria, pentru simplul motiv ca era evreica.

            Acolo a indurat foamea si frigul, a suportat loviturile crunte ale salbaticilor pusi sa prigoneasca si sa ucida, a dat ochii cu moartea, inainte de a-i fi deschis bine asupra vietii. Sonia Palty a vazut oameni batjocoriti si umiliti, oameni cu sufletele ranite, ori sfarsind in chinuri de neinchipuit.

            O mare parte din cuprinsul cartii sale se refera la drumul parcurs in vagoanele de vite pana la locul de destinatie. Un drum lung si plin de suferinte, o adevarata golgota in care rezistenta fizica si-a spus cuvantul. Era o calatorie spre infern. Purta in suflet speranta ca va ajunge pana la capatul acestui drum, care i se parea ca se tot indeparteaza.

              La Bogdanovka, o regiune intre Nistru si Bug din Ucraina, au urmat zile si mai grele, dar fetita de 14 ani inregistra totul pe banda memoriei. "Mi-am dorit in acele zile sa traiesc. Sa supravietuiesc, pentru a putea povesti. Dar ma vor intelege oamenii ce se petrece aici, ce s-a petrecut aici?’’

            Destinul a fost de partea ei. A reusit sa supravietuiasca celor 14 luni traite in deportare. Si-a pierdut insa parintii in imprejurari ciudate: "Tata mergea in coloana si purta pe el un cojoc. Un soldat a vrut sa-i ia cojocul. Tata ar fi vrut sa i-l dea. Nu l-a dat. L-a luat soldatul de pe tata, dupa ce i-a tras un singur glont’’.

            Mama i-a murit tot impuscata, fiindca ramanea mereu in urma coloanei. Era sleita de puteri. Nu putea sa mearga. Durerea pierderii parintilor se amplifica in momentul cand asista la scene cumplite, cand este nevoita sa treaca prin clipe de groaza.

            Sonia Palty povesteste simplu, direct si emotionant. Are o fraza scurta, uneori taioasa, indreptata impotriva unei idei preconcepute. Ea ne relateaza aceste fapte dupa o indepartata copilarie care i-a fost zdruncinata din temelii din cauza unor mari si coplesitoare suferinte.

            Cartea "Evrei, treceti Nistrul!’’ este un document de viata, este o marturie in stare sa sprijine istoria evreilor din Romania si un act de acuzare impotriva asasinilor de toate gradele. Sonia Palty (casatorita cu ziaristul Nicolae Paraschiv) scrie aceasta carte "in semn de neuitare si neiertare a faptelor, fara ura si razbunare. Ea povesteste despre toate - despre eroism si meschinarii, despre egoism, despre lasitate si curaj, despre rezistenta si colaborationismul victimei cu opresorul’’.

            Dupa razboi a incercat sa uite, dar n-a putut. Amintirile hidoase ii rascoleau sufletul. Scriind aceasta carte, raspandita in cateva editii in multe tari din Europa, ea si-a indeplinit o datorie sfanta in numele victimelor holocaustului, pentru a nu uita si pentru ca istoria sa nu se mai repete.

 

Mircea Darosi.

 

0 comentarii3150 vizualizări10 octombrie 2017




rss 2.0
rss 2.0