Fiecare om sadeste in lume ceea ce poarta in inima sa. Fostul director al Liceului Silvic din Nasaud, profesorul de matematica Alexandru Tamasan, a sadit in sufletele atator generatii de elevi, dar si in inimile celor patru copii ai sai, valori si sentimente alese: puterea de a se ridica de fiecare data cand viata ii pune la incercare, spiritul liber, bunatatea si generozitatea. Cu daruire si noblete, a impartasit tuturor ceea ce a avut mai de pret: dragostea pentru carte, credinta si iubirea fata de oameni.

Coborator din tinuturile Salajului, si-a legat destinul de scolile Nasaudului, alegand cu convingere aceste locuri incarcate de traditie, cultura si istorie. Aici si-a construit viata si cariera, stiind ca isi va gasi rostul si implinirea in slujba educatiei si a comunitatii. Nimic nu a primit de-a gata. Tot ceea ce a realizat a fost rodul muncii cinstite, al perseverentei si al unei vointe neclintite de a-si depasi propriile limite.

In comunitatea nasaudeana a fost un adevarat model de probitate morala si profesionala. La catedra nu a predat doar geometrie, algebra sau trigonometrie, ci a oferit, prin propriul exemplu, autentice lectii de smerenie, sensibilitate si noblete sufleteasca. A stiut sa descopere si sa valorifice in fiecare elev nu doar potentialul intelectual, ci si dimensiunea profund umana, formand caractere si inspirand destine.

O perioada a vietii mi-a fost vecin pe strada Crinului, iar intre noi s-a legat o frumoasa relatie de buna vecinatate si prietenie. In preajma sa, intelegeai mai bine ce inseamna sa fii un adevarat om intre oameni, un model de corectitudine, de munca temeinica si de fapte bune, demne de respect si apreciere.

A fost profund ancorat in universul stiintei matematice, pe care a slujit-o cu pasiune, competenta si spirit creator. Prin munca sa neobosita, a castigat respectul si admiratia colegilor si elevilor deopotriva. Traia cu o bucurie aparte fiecare reusita a elevilor sai, iar satisfactia ii era deplina atunci cand tinerii silvicultori urcau pe podiumurile concursurilor dedicate padurii, acest simbol al identitatii si al sufletului romanesc.

Astazi, la ceas de aducere aminte, sa pastram in inimile noastre chipul luminos al acelui dascal care nu s-a ingrijit doar de formarea mintii, ci si de cresterea sufletelor. Sa-i cinstim memoria prin recunostinta si prin amintirea vie a omului care ne-a ajutat sa crestem, sa evoluam si sa devenim mai buni. Astfel de oameni nu parasesc niciodata cu adevarat aceasta lume, pentru ca raman prezenti in inimile celor pe care i-au format si i-au iubit.

Dumnezeu sa-i primeasca sufletul in gradina Sa!

Ioan Mititean