Adevarul umbla cu capul spart.          -          Adevarul invinge orice.          -          Cine spune adevarul nu poate sa multumeasca pe toata lumea.
Tineret Luni 20 Mai 2024 - 14587
Mihai Gabriel Pop si coechipierii sai de la Palat au cucerit laurii italieni.

O echipa de sase elevi si trei profesori de la Palatul Copiilor Bistrita a participat la mobilitatea din cadrul proiectului Erasmus+ KA2 " ICT OLYMPIC GAMES", care s-a desfasurat in perioada 25 - 30 noiembrie 2019, in Taranto, Italia.  Parteneriatul international cuprinde patru institutii de invatamant din: Romania (Palatul Copiilor Bistrita), Italia (I.I.S.S. Archimede, Talsano/ Taranto), Turcia (Mavikent Mustafa Ayse Acarbulut Anadolu Lisesi, Antalia) si Bulgaria (PTG "Tsar Simeon Veliki", Targovishte). 

Proiectul urmareste urmatoarele obiective:atragerea elevilor catre domeniile stiinta, tehnologie, informatica, matematica;dezvoltarea competentele digitale ale elevilor si cadrelor didactice pe  urmatoarele directii: cetatenie, interactiune si colaborare, crearea, procesarea si utilizarea materialelor si produselor digitale;schimbul de bune practici in domeniul competentelor digitale pentru elevi si profesori;dezvoltarea in randul tinerilor a unui sentiment de apartenenta la Uniunea Europeana, facandu-i constienti prin experienta cetateniei europene active; dezvoltarea competentelor, strategiilor si instrumentelor de gandire critica, aplicabile in toate aspectele vietii digitale, participantii fiind pregatiti pentru a deveni cetateni responsabili, atat in calitatea lor de consumatori independenti cat si de producatori de produse digitale, in aceasta lume in continua schimbare.

Mobilitatea din Italia a fost prima intalnire de lucru si a constat atat in activitati ale elevilor, cat si activitati de invatare ale profesorilor: prezentarea tarilor, oraselor, institutiilor de invatamant, a sistemelor educationale, dezbateri si workshopuri, dar si competitii.

In urma concursului de IT, structurat pe mai multe nivele, elevul Mihai Gabriel Pop, clasa a XI-a, membru in al 9-lea an al cercului de informatica de la Palatul Copiilor Bistrita, a obtinut, detasat, locul I. Si la sectiunea pe echipe, Romania s-a clasat pe locul I, in top 10 regasindu-se 5 elevi bistriteni: laureatul, Alexandra Balan, Lari Filipoiu, Mario Sima si Mihai Apopi. In periplul italian, s-au integrat in  manifestarile intreprinse si eleva Antonia Chiciudean, participanta, in special, in calitate de jurnalista (are in pregatire un reportaj) si profesorii Ionela-Silvia Nusfelean si Calin Deac. Mobilitatea din cadrul proiectului Erasmus+ KA2 " ICT OLYMPIC GAMES" este pentru intreaga echipa a Palatului o experienta deosebita, care marcheaza sub aspect educational, cultural si afectiv.

Pe langa intalnirile de lucru, echipa romaneasca a vizitat orasele Matera(inclusa in Patrimoniul mondial UNESCO si capitala culturala europeana 2019), Lecce si Bari, a degustat mancarea traditionala italieneasca, a inchegat legaturi, a beneficiat de multe oportunitati, fapt care ne indreptateste sa credem ca Erasmus poate deschide minti si poate schimba vieti.


Profesor Iulia Istrate, coordonator proiect Erasmus

0 comentarii4564 vizualizări05 decembrie 2019




rss 2.0
rss 2.0