Economie-Finante Miercuri 22 Noiembrie 2017 - 8464 vizitatori azi
Regim special pentru agricultori si livrari intracomunitare.

Administratia Judeteana a Finantelor Publice a Judetului Bistrita-Nasaud  informeaza contribuabilii care realizeaza venituri din agricultura si aplica regimul special pentru agricultori ca, in MO nr. 342/10 mai 2017, a fost publicat OPANAF nr. 1381/2017, prin care se completeaza formularul (091) utilizat pentru inregistrarea/anularea inregistrarii in scopuri de TVA, conform art. 317 din Codul fiscal, cu rubrici destinate persoanelor care aplica regimul special pentru agricultori si care efectueaza livrari intracomunitare de bunuri agricole.

Incepand cu data de 1 ianuarie 2017 a fost introdus in Codul fiscal un regim TVA special pentru agricultori persoane fizice, intreprinderi individuale sau intreprinderi familiale care efectueaza activitati/servicii agricole.

In baza acestor prevederi, nu deduc TVA pentru achizitii si nu colecteaza TVA pentru vanzari, indiferent de plafonul realizat, in schimb, primesc o compensatie in cota forfetara pentru acoperirea taxei aferente achizitiilor.

Compensatia se acorda gradual in cota forfetara, pe baza unui procent de compensare de 1% in anul 2017, 4% in 2018 si 8% in anul 2019.

Potrivit art. 315^1 alin.(12) lit. a) din Codul fiscal, in situatia in care agricultorul care aplica regimul special, realizeaza livrari intracomunitare cu produse agricole, prestari de servicii intracomunitare, achizitii intracomunitare de bunuri peste plafonul de 10.000 euro, achizitii de servicii intracomunitare, acesta are obligatia sa se inregistreze in scopuri de TVA conform art. 317 din Codul fiscal.

Avand in vedere cele de mai sus, formularul (091) utilizat pentru inregistrarea/anularea inregistrarii in scopuri de TVA, conform art. 317 din Codul fiscal, a fost completat cu rubrici destinate persoanelor care aplica regimul special pentru agricultori si care efectueaza livrari intracomunitare de bunuri agricole.

Agricultorii care aplica regimul special sunt inscrisi intr-un registru special, iar beneficiarii acestora vor avea obligatia de a mentiona achizitiile efectuate de la agricultori intr-o evidenta distincta si isi pot exercita dreptul de deducere/restituire a compensatiei in cota forfetara achitata agricultorului, numai in masura in care agricultorul este inscris la data livrarii/prestarii in Registrul agricultorilor care aplica regimul special.

 

Baza legala:

OPANAF nr. 1381/2017 privind modificarea Ordinului presedintelui Agentiei Nationale de Administrare Fiscala nr. 631/2016 pentru aprobarea modelului si continutului unor formulare de inregistrare/anulare a inregistrarii in scopuri de taxa pe valoarea adaugata (MO nr. 342 din 10 mai 2017)

Legea nr.227/2015 privind Codul fiscal, cu modificarile si completarile ulterioare

  

          Parasca C-tin Cristian,

              Sef administratie

0 comentarii3283 vizualizări24 mai 2017




rss 2.0
rss 2.0