Adevarul umbla cu capul spart.          -          Adevarul invinge orice.          -          Cine spune adevarul nu poate sa multumeasca pe toata lumea.
Politie Sambata 24 August 2019 - 6862 vizitatori azi
DRUG TEST PENTRU SIGURANTA TRAFICULUI RUTIER.

Politistii de la Rutiera, din Bistrita-Nasaud, au in dotare 2 aparate DRUG TEST, cu ajutorul carora pot depista conducatorii auto care au consumat substante psihoactive. Inspectoratul de Politie Judetean Bistrita-Nasaud are in dotare, incepand din aceasta saptamana, 2 aparate marca Drager, model Drug Test 5000. Cu ajutorul acestora, politistii de la Rutiera vor depista conducatorii auto care au consumat substante psihoactive.

Consumul de substante psihoactive influenteaza comportamentul conducatorilor de autovehicule, afecteaza capacitatea de a conduce, diminueaza reflexele, acestia nemaiputand fi stapani pe propriile miscari si evita obstacolele aparute in cale.

Totodata, conducatorul unui vehicul care a consumat substante psihoactive poate deveni agresiv, trecand foarte usor de la o stare calma la una de nervozitate, in cele mai multe cazuri, finalitatea fiind producerea unui eveniment rutier, uneori cu consecinte deosebit de grave.

 

Primul conducator auto, aflat sub influenta unor substante psihoactive, a fost depistat de politistii Biroului Rutier Bistrita cu ajutorul aparatului Drug Test.

 La data de 16 iulie a.c., in jurul orei 02.00, in cadrul actiunilor preventive, pe linie rutiera,desfasurate, politistii au actionat cu aparatul Drug Test pentru depistarea soferilor care conduc autoturisme sub influenta consumului de substante psihoactive. Astfel, a fost oprit in trafic, pentru control, un tanar de 20 de ani, din Bistrita, care conducea un autoturism, pe raza municipiului.

 In urma testarii acestuia cu aparatul Drug Test 5000, rezultatul a fost pozitiv. Tanarul a fost condus la spital, in vederea recoltarii de mostre biologice.

 Cercetarile sunt continuate de catre politistii Biroului Rutier, sub aspectul comiterii infractiunii de conducerea unui vehicul sub influenta alcoolului sau altor substante.

 

***

Testarea cu Drug Test se face din saliva, acesta putand detecta 6 tipuri de droguri. Daca la testarea cu acest aparat, rezultatul a fost pozitiv, persoana va fi condusa la spital pentru recoltarea de mostre biologice care vor stabili cu exactitate substanta psihoactiva.

 Mentionam faptul ca la testarea cu Drug Test nu este relevanta concentratia, iar Codul Penal sanctioneaza cu inchisoarea de la unu la 5 ani sau amenda persoana aflata sub influenta unor substante psihoactive, care conduce un vehicul pentru care legea prevede obligativitatea detinerii permisului de conducere. 

 Va reamintim faptul ca, pentru conducerea unui vehicul sub influenta alcoolului sau a altor substante, Codul Penal prevede urmatoarele:

 

Conducerea unui vehicul sub influenta alcoolului sau a altor substante

    Art. 336. -   (1) Conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea detinerii permisului de conducere de catre o persoana care, la momentul prelevarii mostrelor biologice, are o imbibatie alcoolica de peste 0,80 g/l alcool pur in sange se pedepseste cu inchisoare de la unu la 5 ani sau cu amenda. 

    (2) Cu aceeasi pedeapsa se sanctioneaza si persoana, aflata sub influenta unor substante psihoactive, care conduce un vehicul pentru care legea prevede obligativitatea detinerii permisului de conducere. 

    (3) Daca persoana aflata in una dintre situatiile prevazute in alin. (1) si alin. (2) efectueaza transport public de persoane, transport de substante sau produse periculoase ori se afla in procesul de instruire practica a unor persoane pentru obtinerea permisului de conducere sau in timpul desfasurarii probelor practice ale examenului pentru obtinerea permisului de conducere, pedeapsa este inchisoarea de la 2 la 7 ani. 

 

 

 

 

 

 

 

0 comentarii952 vizualizări17 iulie 2019




rss 2.0
rss 2.0