Adevarul umbla cu capul spart.          -          Adevarul invinge orice.          -          Cine spune adevarul nu poate sa multumeasca pe toata lumea.
Politie Marti 20 Octombrie 2020 - 22980 vizitatori azi
Depistati si retinuti pentru 24 de ore, la scurt timp dupa comiterea unei talharii.

Ieri, 20 septembrie a.c., in urma cercetarilor efectuate intr-un dosar penal de talharie calificata si conducere fara permis, politistii Sectiei 5 Politie Rurala Petru Rares au dispus retinerea pentru o perioada de 24 de ore a doi tineri de 26 si 16 ani, ambii din Spermezeu, banuiti de comiterea faptelor.  Cei doi au fost depistati de politisti la scurt timp dupa comiterea unei talharii, pe raza localitatii Spermezeu, la intersectia drumului judetean 171 Spermezeu cu drumul comunal 37C Sesuri Spermezeu-Vale.

 In urma investigatiilor efectuate a reiesit faptul ca, in aceeasi dimineata, in jurul orei 10.47, cei doi l-ar fi abordat pe un barbat de 41 de ani, din Spermezeu care se deplasa cu un moped. Totodata, acestia l-ar fi agresat, i-ar fi sustras autovehiculul, portofelul in care avea suma de 50 de euro si 600 de lei, telefonul mobil si o sacosa in care avea mai multe bunuri. De asemenea, a mai rezultat faptul ca tanarul de 16 ani ar fi condus autovehiculul sustras.

 In prezent, cei doi se afla in Centrul de Retinere si Arestare Preventiva al I.P.J. Bistrita-Nasaud, iar in cursul zilei de astazi vor fi prezentati instantei cu propunere de arestare preventiva pentru 30 de zile.

 Cercetarile in acest caz sunt continuate de catre politistii de la Sectia 5 Politie Rurala Petru Rares.

 


        Depistat la volanul unui autovehicul pe care l-ar fi sustras

 La data de 19 septembrie a.c., politistii Biroului Rutier au oprit in trafic, pentru control, un autoturism care circula pe drumul national 17, prin localitatea Viisoara.

 La volanul acestuia a fost identificat un tanar de 16 ani, din Sieu-Magherus, care nu detine permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. Totodata, in urma verificarilor efectuate, politistii au constatat faptul ca autoturismul in cauza ar fi fost sustras din curtea imobilului unde tanarul locuieste si ar apartine unui barbat care nu se afla in tara.

 Politistii au intocmit dosar penal si continua cercetarile pentru infractiunile de furt in scop de folosinta si conducerea unui vehicul fara permis de conducere.

 

 

          Infractiuni la regimul rutier, constatate in flagrant de politisti, in cadrul activitatilor de monitorizare a traficului rutier

 La data de 18 septembrie a.c., politistii l-au oprit in trafic pentru control, pe un barbat de 33 de ani, din Livezile, care conducea un autoturism pe drumul judetean 172G, prin localitatea Budacu de Jos.

 In urma verificarilor efectuate a reiesit faptul ca acesta nu detine permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule, iar autoturismul condus nu avea aplicate placute de inmatriculare, fiind neinmatriculat. Rezultatul testarii cu aparatul alcooltest a fost negativ.

 In cauza a fost intocmit dosar penal, iar politistii Sectiei 1 Politie Rurala Bistrita continua cercetarile in acest caz.

 

 

***

In seara de 18 septembrie a.c., in cadrul activitatilor de monitorizare a traficului rutier, politistii din Nasaud l-au oprit pentru control, pe un barbat de 44 de ani, din Rebra care conducea un autoturism pe drumul national 17 D, prin orasul Nasaud.

 Acesta a fost testat cu aparatul etilotest care indicat valoarea de 0,95 mg/l alcool pur in aerul expirat si a fost condus la spital pentru prelevarea de mostre biologice de sange in vederea stabilirii alcoolemiei.

 In urma celor constatate, politistii nasaudeni au intocmit dosar penal si continua cercetarile pentru conducere cu alcoolemie.

 

                                                                   Oprit la timp de politistii Biroului Rutier

 La data de 20 septembrie a.c., politistii Biroului Rutier au efectuat semnale de oprire unui autoturism care se deplasa haotic si care rula cu viteza, pe drumul national 17, prin Unirea.

 La volanul acestuia a fost identificat un barbat de 32 de ani, din Bistrita care a fost

testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,62 mg/l alcool pur in aerul expirat. A fost condus la spital pentru prelevarea de mostre biologice in vederea stabilirii alcoolemiei.

 Cercetarile in acest caz sunt continuate de politistii Biroului Rutier.

 

 

          Actiuni pe linie de supravegheri judiciare, desfasurate in acest sfarsit de saptamana

 La data de 20 septembrie a.c., politistii Serviciului de Investigatii Criminale au organizat si desfasurat o actiune in scopul verificarii respectarii obligatiilor impuse persoanelor supravegheate prin masurile preventive, pe raza oraselor Beclean, Nasaud si Sangeorz-Bai.

  Astfel, au fost verificate 17 persoane aflate in arest la domiciliu si 16 persoane aflate sub control judiciar, iar in urma verificarilor efectuate nu au fost constatate incalcari ale obligatiilor impuse.

 La activitati au participat si politistii din cadrul politiilor orasenesti Beclean, Nasaud si Sangeorz-Bai.

 

 

          Dosar penal intocmit pentru conducerea unui vehicul neinmatriculat si punerea in circulatie sau conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul cu numar fals de inmatriculare   

 La data de 20 septembrie a.c., politistii Sectiei 6 Politie Rurala Nasaud l-au depistat si oprit in trafic pe un barbat de 43 de ani, din Nimigea de Sus, in timp ce conducea un autoturism care avea aplicate numere de inmatriculare provizorii ce apartineau altui autovehicul si care sunt expirate din iulie 2017.

 Barbatul a fost oprit pe drumul comunal 40 B, in localitatea Nimigea de Sus si a fost testat cu aparatul etilotest care a indicat valoarea de 0,20 mg/l alcool pur in aerul expirat.

 Politistii Sectiei 6 Politie Rurala Nasaud continua cercetarile in acest caz sub aspectul savarsirii infractiunilor de punerea in circulatie sau conducerea unui vehicul neinmatriculat si punerea in circulatie sau conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul cu numar fals de inmatriculare.       

 

 

0 comentarii812 vizualizări21 septembrie 2020




rss 2.0
rss 2.0