Adevarul umbla cu capul spart.          -          Adevarul invinge orice.          -          Cine spune adevarul nu poate sa multumeasca pe toata lumea.
Cultura-Arta Vineri 29 Martie 2024 - 14587
Identitati - ZIUA CULTURII NATIONALE 15 ianuarie - 7 februarie 2021.

Muzeul de Arta Cluj-Napoca (MACN), institutie publica de interes judetean, care functioneaza sub autoritatea Consiliului Judetean Cluj, organizeaza, in perioada 15 ianuarie - 7 februarie 2021, expozitia "Identitati. Ziua Culturii Nationale". Expozitia "Identitati. Ziua Culturii Nationale" se deschide pentru vizitare in data de 15 ianuarie 2021, cu ocazia Zilei Culturii Nationale si poate fi vizitata pana in data de 7 februarie 2021.
Expozitia "Identitati. Ziua Culturii Nationale", curatoriata de Dr. Dan Breaz, este conceputa astfel, incat sa-i restituie privitorului de azi cateva dintre valorile traditionale cu semnificatie europeana din patrimoniul muzeal. Prin urmare, au fost selectate lucrari reprezentative pentru dialogul mai larg sau mai restrans pe care l-au angajat artistii nostri moderni si contemporani cu ideea de traditie, ca patrimoniu cultural, ca ansamblu specific de conceptii si mentalitati care, structurate istoric, in plan national si social, s-au sedimentat in timp ca temei activ al cunoasterii artistice. Selectia, care s-a realizat exclusiv din patrimoniul Muzeului de Arta Cluj-Napoca, propune o privire sintetica, din perspectiva cate unei lucrari semnificative pentru orientarea estetica si tematica a fiecaruia dintre artisti. Lucrarile din cadrul acestei expozitii cuprind compozitii cu figuri in spatii atemporale, reprezentate in cheia simbolica a unor universuri imaginare regeneratoare, insa inspirate din realitate, ilustrind directia artei cu specific national, prezenta in arta din Romania primelor decenii ale secolului XX. Printre reprezentarile create in spiritul acestei iconografii a nevoii de schimbare si a definirilor identitare, pot fi incuse toate acele imagini-metafore care vestesc iminenta unei renasteri sau aparitia unei lumi noi.Idealul redescoperirii sau al revitalizarii unui ethos originar era o idee dominanta in arta demarcata de pragul anului 1900, atat in planul formulelor artistice, cat si in ordinea ipostazelor tematice specifice. Ilustrativa in acest sens este Academia de la terasa, o lucrare a lui Camil Ressu, care reprezinta un grup de artisti descrisi cu mijloacele observatiei realiste, ceea ce constituie o alta intruchipare a ideii de renastere, de data aceasta a unei arte specific mimetice, inscrise in prelungirea marii arte figurative europene. Reconstituirea unui topos national este in mod special evidentiata in lucrari precum "Rapsodie ardeleana", realizata de pictorul Dan Bimbea. La originea acestei preocupari artistice se afla demersurile unor artisti care, in anii ’20-’30 ai secolului trecut, transfigurau in arta lor adevarate "edenuri" reconstituite pictural.  Printre realizarile exemplare in acest sens se numara si lucrarea artistei Pallos-Schönauer Jutta ("Compozitie cu figuri"). In lucrarea "Costum", realizata de Georgeta Naparus, investigatie vizuala expoateaza magistral sugestiile formale ale broderiei traditionale, iar limbajul sintetic al expresiei vizuale mitologice si exuberanta cromatica expresionista fuzioneaza intr-o formula vizuala de autentica sinteza modernista. Din acelasi univers rural, Rudolf Schweitzer-Cumpana selecteaza, in lucrarea Tarani la masa, o scena de ospat, tratata prin tuse saturate de materia picturala, care confera formelor expresivitatea unui realism sintetic.Expozitia "Identitati. Ziua Culturii Nationale", prin valorile traditionale cu semnificatie europeana din patrimoniul muzeal, sustine legatura comunitatii cu peisajul cultural si cu o problematica a cunoasterii si protejarii patrimoniului sau.

0 comentarii3360 vizualizări13 ianuarie 2021




rss 2.0
rss 2.0