Adevarul umbla cu capul spart.          -          Adevarul invinge orice.          -          Cine spune adevarul nu poate sa multumeasca pe toata lumea.
Invatamant-Educatie Vineri 19 Aprilie 2024 - 14587
OPORTUNITATI PENTRU VIITOR LA ROMULI.

Motto:"Limitele sunt doar produsul mintii noastre". Un gand, o echipa, fapte si opinii sunt verigile unei inedite activitati dedicate elevilor Scolii Gimnaziale din Romuli.

Invitata noastra speciala, domnisoara Maria Magdalena Abodi, stewardesa in cadrul unei renumite companii de aviatie din Madrid, ne-a deschis noi orizonturi prin tinuta impecabila, atitudine si caracter, intelegand cu totii ca o viata de calitate inseamna implicare, perseverenta, daruire, beneficii, drepturi, responsabilitati.

Am deslusit impreuna tainele unor meserii "la inaltime", am simulat primul zbor cu avionul cu ajutorul unui scurt metraj proiectat( protocol prezentat in limbile romana, engleza, spaniola), am aflat "picanterii" din culisele acestui domeniu profesional prin evocarea unor momente alese traite personal de invitata noastra.

Intreaga activitate a avut un caracter interactiv, liber, cu extrapolari in viitor ale elevilor. Una dintre intrebarile lor a atins o preocupare reala a zilelor noastre: "Aceasta meserie va permite sa aveti si o viata personala, alaturi de familie...?" Astfel, am inteles ca fiecare profesie are avantaje si dezavantaje, dar cel mai important lucru este sa credem in noi, sa ne implicam cu placere si daruire in  tot ceea ce intreprindem pentru ca, nu-i asa, ... "Daruind, vei dobandi!"

Multumesc stewardesei Maria Magdalena Abodi, profesorilor- dir. Monita Narcisa, Buia Ovidiu, Bulz Elena, Dancs Madalina, Homei Pop Mariana, elevilor care au raspuns afirmativ acestei provocari educative.

 

Prof. Abodi Melania- Susana.

0 comentarii3255 vizualizări02 noiembrie 2017




rss 2.0
rss 2.0