Adevarul umbla cu capul spart.          -          Adevarul invinge orice.          -          Cine spune adevarul nu poate sa multumeasca pe toata lumea.
Politica Duminica 22 Septembrie 2019 - 970 vizitatori azi
Pentru PSD, legile sunt "povesti de babe bete"!

Intr-o declaratie politica sustinuta de parlamentarul bistritean Ionut Simionca in Camera Deputatilor, acesta i-a raspuns presedintelui PSD Bistrita-Nasaud, care s-a referit la proiectul de lege privind executia Autostrazii Nordului ca fiind «povesti de babe bete». 

"Este vorba de initiativa legislativa privind Autostrada Nordului, semnata de 65 de deputati si senatori din toate partidele politice, inclusiv din PSD, care a fost aprobata in luna martie in Senat. Daca Autostrada Nordului va fi girata de lege, orice guvern va conduce Romania din 2020, indiferent de coloratura lui politica, trebuie sa puna in practica acest proiect extrem de important pentru bistriteni", a spus deputatul PMP despre proiectul pe care l-a initiat.

Parlamentarul bistritean a continuat aratand ca afirmatia lui Moldovan i-a jignit pe toti cei ce sustin acest proiect legislativ, parlamentari din toate partidele politice, dar si cetateni ai municipiului Bistrita, sfidand, in acelasi timp, autoritatea statului: "In timp ce pentru noi, romanii de rand, legile sunt sfinte si trebuie respectate intocmai, pentru actuala Putere legile nu sunt altceva decat «povesti de babe bete». Prin declaratia sa, presedintele pesedist al Consiliului Judetean Bistrita-Nasaud, Radu Moldovan, i-a jignit nu doar pe cei 65 de parlamentari semnatari ai proiectului de lege, ci si pe cei peste 3.000 de bistriteni care au semnat zilele trecute pentru sustinerea acestei initiative legislative".

Deputatul PMP Ionut Simionca a continuat cu enumerarea unor decizii controversate ale liderilor PSD din Bistrita-Nasaud, care au cheltuit sume importante de bani din bugetele locale pentru proiecte care nu reprezinta prioritati ale bistritenilor: "«Povesti de babe bete» sunt, mai degraba, minciunile PSD cu privire la performantele administratiei locale din Bistrita-Nasaud, condusa de PSD. Dupa ce primarul pesedist al Bistritei a cheltuit peste 6,5 milioane de Euro pentru amenajarea unei partii de schi care a functionat doar 14 zile iarna trecuta, viceprimarul pesedist al Bistritei s-a remarcat de curand cu asfaltari facute anapoda pe drumuri in care au aparut gauri la doar trei zile dupa finalizarea lucrarii. Dupa ce a anuntat demolarea Stadionului "Jean Padureanu" din Bistrita, lasat in izbeliste, presedintele pesedist al Consiliului Judetean Bistrita-Nasaud a cheltuit 13 miliarde de lei vechi din bani publici pentru reabilitarea Stadionului Central al Raionului Glodeni din R. Moldova".

In incheierea declaratiei sale, parlamentarul bistritean i-a oferit presedintelui organizatiei PSD Bistrita-Nasaud si o solutie de a demonstra cetatenilor ca sustine construirea Autostrazii Nordului. "Domnule Radu Moldovan, oricat de mult ati incerca sa denigrati o lege, nu va mai crede nimeni. Prea mult timp le-ati servit bistritenilor «povesti de babe bete». Daca totusi, in al doisprezecelea ceas, vreti sa dovediti ca sustineti Autostrada Nordului, asigurati-va ca toti parlamentarii PSD vor vota, in Camera Deputatilor, aceasta lege, atat de importanta pentru bistriteni! Altfel veti ramane in istoria judetului ca un politician care a reusit sa produca pentru Bistrita-Nasaud mai multe povesti si promisiuni de babe bete decat proiecte concrete", a concluzionat Ionut Simionca.

 

0 comentarii427 vizualizări12 septembrie 2019




rss 2.0
rss 2.0