ONG-uri Duminica 24 Septembrie 2017 - 8860 vizitatori azi
Fotografia, de la pasiune la cariera.

Dezvoltarea competentelor transversale, a simtului artistic si cresterea nivelului de constientizare in randul tinerilor cu privire la importanta protejarii valorilor europene si locale, au fost principalele beneficii ale participantilor la cea de a IV-a editie a Taberei "Fotografia, de la pasiune la cariera", organizata in comuna Rimetea, judetul Alba, in perioada 28 - 31 august 2017.

 In discursul sau privind Starea Uniunii Europene din anul 2016, Presedintele Comisiei Europene, Jean Claude Juncker afirma ca "mai presus de toate, trebuie sa investim in tinerii nostrii", pledand totodata pentru o Europa care pastreaza "modul nostru de viata european". Raspunzand acestor nevoi, Centrul Europe Direct Bistrita, alaturi de Centrele Europe Direct din judetele Arges si Maramures, au organizat, in perioada 28 - 31 august 2017, Tabara "Fotografia, de la pasiune la cariera". 

Avand ca obiective dezvoltarea abilitatilor tinerilor in domeniul fotografiei, a competentelor cheie transversale, creativitatii, simtului artistic, aptitudinilor de comunicare si stimularea constientizarii tinerilor cu privire la stilul de viata local si valorile etnografice, istorice si turistice ale Romaniei, actiunea contribuie la promovarea diversitatii, identitatii locale, traditiilor, solidaritatii si calitatii vietii si stilului de viata european.

Editia din acest an a adus impreuna 24 de tineri din judetele Arges, Bistrita-Nasaud si Maramures - cate 8 din fiecare judet, care au avut prilejul de a se initia in arta fotografiei, de a-si dezvolta abilitatile sociale prin implicarea in activitati de echipa si de a cunoaste zona rurala a judetului Alba. Locatia centrala a activitatilor a fost in acest an comuna Rimetea, faimoasa pentru arhitectura unica si peisajele pitoresti coplesitoare. Pe langa sesiunile teoretice, programul a inclus vizite si aplicatii practice in imprejurimile comunei Rimetea si Cetatea Alba-Iulia.

            Actiunea a facut parte din seria de evenimente organizate in parteneriat de Centre ale Retelei Europe Direct Romania, initiata in anul 2009, din care putem aminti: taberele antreprenoriale (2009, Sangeorz Bai - BN si 2010, Suior - MM), targul Antreprenor Junior (2011, Bistrita), atelierul de voluntariat (2011, Baia Mare), dezbaterea privind cetatenia europeana (2013, Beclean - BN), Tabara de fotografie "EU descopar oameni si locuri", editiile I (2014, Ocna Sugatag - MM) si II (2015, Rodna - BN), si Tabara "Fotografia, de la pasiune la cariera" (2016, Gura Riului - SB).

 Reamintim cetatenilor ca pot beneficia de informatii, consiliere si raspunsuri la intrebari despre Uniunea Europeana, prin intermediul Centrului de informare europeana Europe Direct Bistrita - vocea Comisiei Europene la nevoia de informare a cetatenilor judetului Bistrita-Nasaud. Contact: Monica Muresan - Manager, Ovidiu Puiu - Manager executiv, Bistrita, Str. P. Ispirescu, nr. 15A, tel./fax: 0263-210039, e-mail: europedirect@cciabn.ro, www.europedirectbistrita.ro

 

 

0 comentarii644 vizualizări01 septembrie 2017




rss 2.0
rss 2.0