Adevarul umbla cu capul spart.          -          Adevarul invinge orice.          -          Cine spune adevarul nu poate sa multumeasca pe toata lumea.
Credinta-Religie Marti 13 Aprilie 2021 - 14587
Cartea bisericii din PRISLOP, ce intruchipeaza jertfelnicia crestinilor ortodocsi de ieri si de azi.

De Sfantul Dumitru, hramul Bisericii din cartierul nasaudean, resedinta romanului romanesc realist,  am  avut o intalnire de suflet, cu respectarea  stricta a regulilor de protectie ce se impun,  cu CARTEA, la chemarea  scriitorului-colonel IOAN BOTAN, fiu al satului, autorul cartii -Biserica ortodoxa "Sf. DUMITRU" din Liviu Rebreanu, scoasa la Editura "Ecou Transilvan" din Cluj, director Nadia Baciu.

            Dupa oficierea Sfintei Liturghii, incepand cu ora 15, scriitorii nasaudeni, luptatori pe taramul Asociatiunii Transilvane, Ioan si Lucretia Mititean, Floarea Ples, Ioan Seni, Leon Catarig si secretarul Asociatiunii, Ovidiu Maghiar, au fost in mijlocul enoriasilor sarbatorind cum se cuvine cartea prislopenilor  ce oglindeste realitatea satului in forme estetice, clare si accesibile tuturor.

            Intalnirea cu cartea religioasa s-a desfasurat in incinta bisericii sub patronajul preotului local MIHAI MANZAT, care cu mult entuziasm a salutat enoriasii si oaspetii dand glas cuvintelor inaltatoare la adresa bisericii noastre, la varsta de 110 ani, rostite in prefata cartii de protopopul de Nasaud, IOAN DAMBU, care a spus: "Ma bucur foarte mult ca am fost solicitat sa prefatez aceasta carte scrisa de un mirean, nu de un slujitor al bisericii, pentru ca iata se implinesc 110 ani de cand a fost ridicata aceasta Sfanta Biserica, de vrednicul in pomenire parintele IOAN BELCIUG nemuritorul, un erou din romanul ION de Liviu Rebreanu." Apreciaza ca autorul cartii, inainte de a intra in subiectul acestei carti, face o scurta istorie a crestinismului in spatiul romanesc, aceasta in fapt constituind primul capitol al acestei scrieri, dupa care se succed celelalte noua capitole totalizand cele 165 de pagini scrise cu rabdare si multa claritate, incat deschizand-o ai impresia ca deschizi usa bisericii, iar citind-o e ca si cum ai rosti o rugaciune, ca o marturie a dragostei de Dumnezeu si de mantuirea enoriasilor din jurul ei ce cauta un liman pentru suflet. Cartea cu cele 10 capitole, este un dialog fertil cu satul, cu taranii  pe care Liviu Rebreanu ii omagiaza in cadrul inaltului forum stiintific - ACADEMIA ROMANA,  un discurs fixat adanc in inima satului romanesc "Lauda taranului roman".

Intalnirea prislopenilor cu cartea si cu scriitorii a fost un dialog esential cu lumea, cu divinitatea, ajungand sa cunoasca marile spirite ale literaturii, cartea insasi fiind o corelare dintre literatura si religie asa dupa cum au consemnat scriitorii prezenti in interventiile lor, printre care si completarile enoriasului Pompei Pop, care totodata vine cu propunerea de a ne intalni in curand in acest cadru pentru aniversarea celor 120 de ani de la aparitia romanului"ION". Deci peste cateva zile din nou LA PRIPAS.

            "Prin cercetare si scris am ajuns sa cunosc marile spirite crestine, spune autorul cartii, am reusit sa intru in dialog cu ele printr-o tovarasie literara."

            N-am scris nici mult, nici putin, am scris doar atat cat am simtit  nevoia sa scriu, fiindca, de regula, scriu in aceea extraordinara stare de spirit, cand simt ca pot sa zbor chiar daca nu am aripi. Cred in tanara generatie, in capacitatea ei de a duce mai departe o mostenire a vietii satului crestin, sporindu-i valoarea, diversificand-o  intr-o adaptare continua la ritmurile vietii actuale si viitoare, tineri creatori si beneficiari ai literaturii. 

 

  Ioan Mititean  

 

0 comentarii2548 vizualizări30 octombrie 2020




rss 2.0
rss 2.0