Adevarul umbla cu capul spart.          -          Adevarul invinge orice.          -          Cine spune adevarul nu poate sa multumeasca pe toata lumea.
Istorie Luni 19 Aprilie 2021 - 14587
Expozitia foto-documentara "Jurnal de front".

Poporul Roman din Rodna Veche saluta cu bucurie Adunarea Nationala de la Alba-Iulia si adereaza cu insufletire la hotararile eiTelegrama prin care romanii din Rodna isi exprima adeziunea la Marea Unire.  Tinutul Rodnei, de la a carei prima atestare documentara s-au scurs aproape opt veacuri, si-a dus un important aport la faurirea Marii Uniri. Potrivit documentelor, la data de 30 octombrie 1918 s-a infiintat Garda Nationala Romana din Rodna care a coordonat in plan local actiunile unioniste. Mai apoi, actul Unirii a fost sarbatorit prin adunari populare la care au participat mase mari de oameni din Rodna si din imprejurimi.

Din dorinta de a omagia actul reintregirii neamului romanesc, petrecut la 1 decembrie 1918, dar si pentru a cinsti memoria ostasilor rodneni care au luptat pe front in Primul Razboi Mondial, multi dintre ei cazand la datorie, Muzeul Etnografic si al Mineritului Rodna deschide luni 30 noiembrie 2020, ca avanpremiera a Zilei Nationale a Romaniei, expozitia foto-documentara "Jurnal de front".

Organizata sub egida Complexului Muzeal Bistrita-Nasaud, expozitia prezinta o parte din obiectele folosite de soldati pe front in cele doua razboaie mondiale: arme, proiectile, masca contra gazelor, tub proiectil, lada cartuse pentru pusca mitraliera, casca militara, trusa pentru medicamente, marmida pentru transportat hrana, gamele, etc.

De o importanta valoare documentara sunt si fotografiile soldatilor rodneni, obligati sa lupte in armata austro-ungara, jurnalele si scrisorile in versuri ale acestora, scrise pe campul de lupta. Intreaga colectie, aflata in patrimoniul Complexului Muzeal Bistrita-Nasaud, este intregita de doua drapele, unul marcand existenta formatiei de pompieri din 1914 si altul reprezentand Fundatia "Regina Maria pentru Cultul Eroilor.

Expozitia va ramane deschisa publicului vizitator pana la data de 18 decembrie 2020. Pe parcursul expozitiei vom reveni cu imagini sugestive care vor putea fi vizualizate online pe site-ul Complexului Muzeal Bistrita-Nasaud, www.complexulmuzealbn.ro precum si pe pagina de facebook a institutiei.

Muzeograf, Floare Grapini

 

Manager,

Alexadru Gavrilas.

0 comentarii2149 vizualizări26 noiembrie 2020




rss 2.0
rss 2.0