Adevarul umbla cu capul spart.          -          Adevarul invinge orice.          -          Cine spune adevarul nu poate sa multumeasca pe toata lumea.
Eco-Mediu Miercuri 14 Aprilie 2021 - 14587
Vanatoarea la garlita mare si gasca de vara, suspendata prin hotarare judecatoreasca.

Curtea de Apel Targu Mures a decis, pe 28 octombrie, suspendarea vanatorii pentru doua specii de gasca, pentru care cotele de vanatoare erau ingrijorator de mari. Instanta a admis astfel o cerere formulata de Asociatia OTUS. Decizia nu este definitiva, dar este executorie de la momentul pronuntarii.   

Curtea de Apel Targu Mures a admis cererea formulata de Asociatia OTUS in contradictoriu cu Ministerul Mediului, Apelor si Padurilor.  In consecinta, judecatorii au dispus suspendarea in parte a executarii Ordinului nr. 1.400/2020 privind aprobarea cotelor de recolta pentru unele specii de fauna de interes cinegetic, la care vanatoarea este permisa, pentru perioada 2020 - 14 mai 2021, cu referire la gasca de vara (Anser anser) si garlita mare (Anser albifrons).

In esenta, instanta a avut de analizat motive de nelegalitate si pericolul iminent pe care il produce un astfel de ordin care stabilieste cotele de vanatoare in lipsa unei masuri imediate de suspendare.

Statul roman a esuat in a se asigura ca activitatile de vanatoare sunt compatibile cu necesitatea mentinerii populatiei de pasari, mostenire a tutoror statelor membre, la un nivel satisfacator, iar stabilirea cotelor de recolta pentru speciile de pasari s-a facut cu incalcarea Directivei 79/409/EC, cunoscuta sub denumirea Directiva Pasari.

De asemenea, statul roman a esuat in a se asigura ca vanatoarea nu reprezinta un pericol in eforturile de conservare, atat a speciilor  de interes cinegetic, cat si a celor  in cazul carora vanatoarea este interzisa, cu luarea in considerare a ariei de distributie a speciei. In plus, daca o specie face obiectul unor activitati excesive de vanatoare pe parcursul rutei de migratie, acest lucru poate periclita eforturile de conservare in alte regiuni ale Europei sau chiar in afara acesteia.

Cererea formulata de Asociatia OTUS si admisa de Curtea de Apel Targu Mures a fost depusa in contextul in care statul roman, prin Ministerul Mediului, a aprobat o cota de vanatoare de aproximativ 50.000 de exemplare de garlita mare, care  reprezinta 5% din populatia intregii planete si 33% din populatia prezenta pe teritoriul Romaniei. Tara noastra a raportat intre 150.000 si 280.000 de exemplare de garlita mare in 2013.

In cazul gastei de vara, situatia era si mai ingrijoratoare. Autoritatile romane aprobasera o cota de vanatoare de aproximativ 14.000 de exemplare, in conditiile in care tara noastra a raportat pe teritoriul ei intre 10.000 si 25.000 de exemplare. Astfel, daca nu ar fi fost suspendata vanatoarea, populatia de gasca de vara de pe teritoriul Romaniei ar fi fost extrem de grav afectata.


"Tara noastra este unul dintre cele mai importante state angrenate in lupta pentru conservarea  speciei de gasca cu gat rosu (Branta ruficollis), avand in vedere ca aproape jumatate din populatia globala  ierneaza in Romania. In consecinta, vanatoarea la gaste fara un management adecvat, care sa aiba  in vedere si faptul ca aceasta specie protejata face stoluri mixte cu garlita mare, pune in pericol supravetuirea celor mai periclitate gaste din lume" a declarat ornitologul Emil Todorov, de la Societatea Ornitologica Romana.


Asociatia Otus atrage atentia ca Ministerul Mediului trebuie sa revoce de indata ordinul nr. 1.400/2020 si sa accepte dialogul cu specialistii din domeniu si cu societatea civila pentru stabilirea unor cote de recolta si organizarea vanatorii in Romania pe baza unei metodologii care ia in considerare argumente stiintifice si clar reglementate.

"Este un nou succes al societatii civile care demonstreaza inca o data ca are puterea de a intelege, de a dezbate si de a actiona. Este totodata un semn de maturitate atat al organizatiilor neguvernamentale, dar si al instantelor de judecata care iau astfel de decizii in favoarea conservarii unui mediu  sanatos si echilibrat, a declarat avocata Andreea Szabo, reprezentant al Asociatiei OTUS.

La randul sau, presedintele Asociatiei "Grupul Milvus", Papp Tamas, atrage atentia ca "vorbim de a doua instanta din Romania care constata ca eliberarea cotelor de vanatoare la pasarile migratoare (in acest caz la gaste) nu sunt bazate pe date stiintifice si pot, astfel, periclita populatiile de pasari. Oganizatia noastra a subliniat acest fapt in mai multe randuri. Ne bucuram de aceasta decizie, dar mai ales ca pasarile (gastele) vor avea un sezon fara deranj. Speram ca toate aceste decizii vor conduce spre un viitor in care cei care decid modalitatile de vanatoare sa prioritizeze valorile naturale ale Romaniei si nu interesele financiare ale unora sau altora."

 

Presedintele Coalitiei Natura 2000

Dan Trifu

1 comentariu2975 vizualizări02 noiembrie 2020




rss 2.0
rss 2.0