Cu binecuvantarea si coordonarea parintelui Leon Dragan si a doamnei preotese Ioana. Un gest mic, o bucurie imensa: "Dar din dar se face rai" . In duhul iubirii crestine si al daruirii, Parohia Ortodoxa Dumbraveni, Protopopiatul Beclean, a trait in aceasta perioada o adevarata lectie de comuniune si milostenie. Sub indrumarea si cu binecuvantarea parintelui Leon Dragan, alaturi de doamna preoteasa, care au coordonat cu multa daruire aceasta campanie, s-a desfasurat actiunea caritabila "Dar din dar se face rai", in perioada 18 noiembrie - 18 decembrie.
Cu multa emotie si recunostinta, va impartasim bucuria ca au fost adunate peste 300 de pachete, rod al dragostei si al implicarii intregii comunitati. Ne-am bucurat din suflet sa participam nu doar la aceasta lucrare a milei, ci si la serbarile organizate, la momentele de comuniune si la masa impartasita la manastire, unde am simtit pacea si binecuvantarea de a fi impreuna.Intr-o lume grabita, in care adesea uitam sa ne privim unii pe altii cu inima deschisa, aceasta campanie ne-a reamintit ca iubirea se invata prin fapta, iar credinta prinde viata atunci cand este traita. Fiecare pachet oferit a fost, de fapt, o rugaciune nerostita, o mangaiere si o raza de speranta. Iar bucuria daruirii, traita impreuna - parinti si copii, tineri si varstnici - ne-a unit si ne-a facut sa simtim ca Biserica este cu adevarat o familie, in care nimeni nu este singur.
Darurile au fost oferite personal la centrele de plasament din judetele Cluj, Bistrita si Salaj, la gradinite si scoli defavorizate, precum si in spitale de batrani si la copilasi bolnaviori. Familia noastra a tinut neaparat ca darurile sa fie impartite direct, pentru a vedea bucuria din ochii celor care le-au primit. Astfel, si baietii nostri au invatat cat de frumos si de implinitor este sa daruiesti din inima.
Aceasta experienta ne-a reamintit tuturor ca adevarata bogatie se naste din iubire, iar milostenia traita in comuniune, rugaciune si bucurie este o lectie de viata care ramane in suflet.
Au fost lacrimi de recunostinta, zambete timide si imbratisari tacute care au spus mai mult decat orice cuvant. In ochii celor care au primit darurile am vazut nadejde, iar in inimile noastre s-a asezat o bucurie curata, greu de descris. Fiecare pachet daruit a fost o rugaciune transformata in fapta, o dovada ca Dumnezeu lucreaza prin oameni. Iar copiii nostri, vazand si traind aceste momente, au inteles ca adevarata fericire nu sta in a primi, ci in a darui din inima, cu smerenie si dragoste. In aceste clipe, am simtit cu totii ca raiul se naste din gesturi simple, facute cu suflet mare.
Multumim din suflet enoriasilor pentru implicare si calauzire, precum si tuturor - elevi, parinti, profesori si membri ai comunitatii - care au facut posibil acest frumos demers. Impreuna am aratat ca, atunci cand daruim cu inima curata, "dar din dar se face rai".
| 0 comentarii | 2954 vizualizări | 19 decembrie 2025 |









